Turcia o avertizează pe Merkel să nu facă din aderarea sa la UE o miză a politicii interne germane

Turcia o avertizează pe Merkel să nu facă din aderarea sa la UE o miză a politicii interne germane
Publicat: 21/06/2013, 00:04
Actualizat: 02/08/2014, 00:04

Ministrul turc pentru Afaceri Europene Egemen Bagis a avertizat-o joi pe cancelarul german Angela Merkel împotriva oricărei tentative de a face din aderarea Turciei la UE o miză a politicii interne germane, relatează AFP.

„Dacă Merkel își caută material destinat politicii interne pentru alegeri, acest material nu trebuie să fie Turcia”, a declarat Bagis în fața presei, referindu-se la alegerile legislative prevăzute pentru septembrie în Germania.

„Doamna Merkel trebuie să știe că cei care se ocupă de Turcia sfârșesc prost. Priviți ce s-a întâmplat cu (Nicolas) Sarkozy”, a adăugat ministrul turc, amintind înfrângerea fostului președinte francez, ostil intrării Turciei în UE, la alegerile prezidențiale din 2012.

„Turcia nu este o țară destinată să servească jocurilor politice interne”, a insistat Bagis.

În februarie, cancelarul s-a arătat favorabilă deschiderii unui nou capitol de negocieri cu Turcia, afirmând că este sceptică în privința încheierii negocierilor.

Dar într-un document intern citat de presa turcă, partidul conservator al lui Merkel își proclamă refuzul față de o aderare a Turciei la UE, apreciind că integrarea acestei țări cu 75 de milioane de locuitori, în marea lor majoritatea de confesiune musulmană, ar constitui o schimbare prea importantă pentru europeni.

Turcia a deschis în 2005 negocierile de aderare la UE, dar discuțiile trenează din cauza ostilității unor țări precum Franța și Germania față de aderarea sa deplină și din cauza blocajelor Ankarei în special cu privire la problema cipriotă.

Țările europene și-au multiplicat în ultimele zile criticile împotriva reprimării brutale de către poliția turcă a unor manifestații care au vizat timp de aproape trei săptămâni Guvernul islamo-conservator aflat la putere din 2002.

Merkel a considerat săptămâna trecută că este „mult prea dură” intervenția poliției împotriva protestatarilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fraudă la Bac 2024. Ce s-a întâmplat Gorj imediat după începerea examenului. Scandalul e uriaș
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Grave acuzații la adresa lui Mircea Geoană. Dezvăluiri făcute în această dimineață
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă...
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei...
Comuna din Suedia unde se vând terenuri cu 10 eurocenţi pe mp este inundată cu...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Ce se întâmplă cu Miți, pisica care a mers singură la un spital veterinar din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Victoria extremei drepte în primul tur al alegerilor din Franţa determină partidele franceze să construiască...
PROGRES tehnologic remarcabil: au fost creat CELULELE SOLARE care se „VINDECĂ” singure!
Se plătește impozit de 70%. Legea se aplică din 1 iulie. Fiscul nu mai iartă...
Televiziunea care și-a spulberat audiența. La ce s-a uitat lumea, duminică, la TV
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge...
Drama neștiută a actriței Ileanei Stana Ionescu! Coșmarul casei din Pipera: ”Au furat și au...
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule,...
Cercetătorii fac coarnele de rinocer radioactive pentru a lupta cu braconajul
×